Întoarcerea Pe Pământ - Danilo Clementoni

Скачать книгу

riște prea multe vieți.

      Adică noi suntem de sacrificiu? Ce treabă-i asta? S-ar sfârși mereu la fel. Când e vorba de a-și risca propria piele, pe cine scoteau la înaintare? Azakis și Petri.

      ÃŽnsă, în final, înclinația lor spre aventură și remarcabila abilitatea de a găsi răspunsuri în situații ”interesante” le-a permis să obțină câteva concesii.

      Azakis locuia într-o clădire enormă în frumosul oraș Saaran în sudul continentului, care fusese folosit pe vremuri pe post de depozit de către Meșteșugarii locali. Din cauza acestor ”concesii” i s-a permis să o modifice după bunul plac.

      Peretele de sud a fost complet înlocuit cu un câmp de forță asemănător celui folosit pe nava spațială, astfel încât putea admira minunata priveliște a golfului de jos din fotoliul său automat de care nu se despărțea. La nevoie, însă, întregul perete se preschimba într-un enorm sistem tri-dimensional, pe care putea viziona douăsprezece transmisii GCS simultane. Nu odată, acest sistem complicat de monitorizare și gestiune i-a permis să culeagă informații esențiale în avans, ceea ce însemna că putea rezolva și cea mai îndepărtată criză. N-ar fi renunțat la asta.

      O întreagă aripă a fostului depozit era rezervată colecției sale de suveniruri adunate de-a lungul anilor din diverse misiuni spațiale. Fiecare-i amintea de ceva anume, și de fiecare dată când să găsea în mijlocul ciudatei grămezi de obiecte, nu putea să nu se simtă recunoscător pentru norocul său, și mai ales, pentru credinciosul său prieten, care-i salvase viața de mai multe ori.

      Petri, care avusese, de asemenea, rezultate academic deosebite, nu era un fan al promovării prin tehnologie. Deși putea să piloteze aproape orice fel de navă spațială, și desi era familiar cu aproape toate tipurile de arme sau sisteme de comunicare locale sau inter-planetare, prefer să se bazeze pe propriile instincte și pe competențele manuale în rezolvarea problemelor care se iveau. Nu de puține ori a transformat rapid o bucată diformă de metal vechi într-un mijloc de transport sau într-o veritabilă armă de apărare. Era incredibil. Putea produce aproape orice avea nevoie. Aceasta era în parte moștenită de la tatăl său, un Meșteșugar iscusit, dar se datora în mare pasiunii sale pentru Artă. Copil fiind, fusese mereu copleșit de modul în care Meșteșugarii reușeau să transforme materia inutilă în obiecte cu o mare utilitate și de înaltă tehnologie, creând, în același timp, obiecte frumoase.

      Un sunet puternic, neplăcut și intermitent l-a adus înapoi la realitate. Alerta automată de proximitate fusese activată.

      Nassiriyya – Hotelul

      Clar nu era un hotel de cinci stele, dar pentru cineva care a petrecut zece săptămâni într-un cort, în deșert, și numai un duș era considerat lux. Elisa a lăsat apa rece, revigorantă să-i maseze gâtul și umerii. Răcoarea-i făcea bine corpului și spatele i-a fost traversat de o serie de fiori plăcuți.

      ÃŽÈ›i dai seama de importanța lucrurilor numai când nu le mai ai.

      Trecuseră mai bine de zece minute când s-a decis să iasă din duș. Aburii au aburit oglinda, care fusese clar agățată strâmb. A încercat să corecteze asta, dar imediat ce i-a dat drumul a revenit la poziția sa strâmbă. A ignorat-o până la urmă. În timp ce își ștergea corpul, s-a uitat la ea admirativ. În tinerețea ei, i se făcuseră oferte să lucreze ca model sau actriță. Ar fi putut fi, poate, o diva a cinematografului sau soția unui fotbalist, dar banii nu au interesat-o niciodată. A preferat să transpire, să înghită praf, să studieze documente vechi și să viziteze locuri uitate. Pentru ea, aventura însemna sângele și emoția implicate în găsirea unui artefact antic, descoperirea unor vestigii de acum mii de ani. Nimic nu se compara cu asta.

      S-a apropiat mai mult de oglindă, uitându-se la micile alea linii nenorocite din colțurile ochilor. Mâna i s-a dus automat spre trusa de machiaj, din care și-a scos crema anti-rid. ”Riduri vizibil mai puține în mai puțin de o săptămână”. A întinsă-o cu atenție pe toată fața și s-a uitat la ea cu atenție. Pretindeau că fac miracole ? În definitiv, susținea că efectele vor fi vizibile după doar șapte zile.

      È˜i-a zâmbit sieși, și tuturor femeilor care se lasă păcălite de asemenea reclamă.

      Ceasul de pe peretele deasupra patului arată ora 19:40. Nu va reuși să se pregătească în douăzeci de minute.

      S-a uscat grăbită, lăsându-și părul blond ușor ud, și a rămas în fața dulapului din lemn închis la culoare, în care atârnau cele câteva haine pe care le reușise să și le aducă. Altă data i-ar fi luat ore să se decidă asupra vestimentației potrivite pentru o anumită ocazie. În această seară, însă, oferta era limitată. Fără să se gândească prea mult, a optat pentru o rochie neagră, scurtă. Era drăguță, evident sexy, dar nu vulgară. Avea o linie a decolteului care-i punea în evidență silueta voluptoasă. A scos-o din dulap și a aruncat-o pe pat cu o mișcare elegantă a mâinii.

      19:50. Chiar dacă era apanajul doamnelor, ura să întârzie.

      Uitându-se pe fereastră, a văzut o mașină închisă la culoare, strălucitoare chiar în fața hotelului. Un tânăr îmbrăcat în haine militare, care era probabil șoferul, se sprijinea calm de mașină, fumând o țigare.

      A făcut tot posibilul să-și evidențieze ochii cu un dermatograf și rimel, și și-a dat repede cu puțin luciu pe buze. În timp ce încerca să-l distribuie uniform, trimițând săruturi în aer, și-a pus cerceii preferați, luptându-se să găsească găurile în urechi.

      Trecuse ceva vreme de la ultima ieșire în oraș. Munca o purta în jurul lumii și nu avusese o relație stabilă cu cineva. Relațiile ei se încheiau, de obicei, după câteva luni. Își ignorase dintotdeauna instinctul matern înnăscut pe care l-a simțit ca fată, iar cum, pe măsură ce se apropia de maturitatea biologică, devenea din ce în ce mai conștientă de acest lucru. Poate era timpul să aibă în vedere întemeierea unei familii.

      È˜i-a alungat rapid gândul din minte. A alunecat în rochie, și-a pus singura pereche de pantofi cu toc pe care și-o adusese, și a pulverizat cel mai bun parfum al ei de o parte și de alta a gâtului printr-o mișcare generoasă. Eșarfă de mătase și o geantă de mână neagră, încăpătoare. Era gata. O ultimă privire în oglinda pătată de pe peretele de lângă ușă a asigurat-o că machiajul era impecabil. După o scurtă piruetă a părăsit camera cu o expresie satisfăcută.

      După ce și-a revenit din uimirea provocată de vederea Elisei care ieșea din hotel arătând ca un model, tânărul șofer și-a aruncat cea de a doua țigare pe care abia și-o aprinsese și s-a grăbit să deschidă portiera mașinii.

      - Bună seara, doctore Hunter. Putem pleca? a întrebat el, ezitând.

      -

Скачать книгу