LITMIR.BIZ

Скачать книгу

cum ar trebui să ducem corabia pe mare?" a întrebat Conval, cum toți s-au uitat în jos, la cinci metri dedesubt, la coca vasului. O mică porțiune din ea era în valurile mării Tartuvian, dar majoritatea ei era înfiptă bine în nisip.

      „Aici!" a spus Conven.

      S-au grăbit de cealaltă parte, unde un lanț gros de metal atârna peste margine, la capătul lui având o minge de fier enormă care stătea pe nisip.

      Conven a întins mâna și a tras de lanț. A gemut și s-a străduit, dar nu îl putea ridica.

      „Este prea greu", a mormăit el.

      Conval și Thor s-au repezit și l-au ajutat și, cum toți trei au apucat lanțul și au tras, Thor a fost șocat de greutatea lui; chiar și cu toți trei trăgând, abia îl puteau ridica vreun metru. În final, toți i-au dat drumul și a căzut înapoi pe nisip.

      „ Lăsați-mă să vă ajut" a spus Elden, pășind înainte.

      Cu trupul lui enorm, Elden stătea deasupra lor și a întins mâna și a tras de lanț și a reușit să ridice singur mingea în aer. Thor era uimit. Ceilalți li s-au alăturat și cu toții au tras ca unul, ridicând ancora în sus câte treizeci de centimetri odată și, în final, peste bord și pe punte.

      Barca a început să se miște, legănându-se un pic pe valuri, dar a rămas înfiptă în nisip.

      „Prăjinile!" a spus Reece.

      Thor s-a întors și a văzut două prăjini de aproape șapte metri lungime puse pe marginile navei, și și-a dat seama pentru ce erau. A alergat împreună cu Reece și a prins una în timp ce Conval și Conven au luat-o pe cealaltă.

      „Când noi o să împingem," a strigat Thor, "voi toți o să ridicați pânzele!"

      S-au aplecat, au înfipt prăjinile în nisip și au împins cu toată forța; Thor a gemut de efort. Lent, nava a început să se miște, doar un pic. În același timp Elden și O’Connor s-au repezit în mijlocul bărcii și au tras de frânghii pentru a ridica pânzele, ridicându-le cu efort, câte treizeci de centimetri odată. Din fericire era o briză puternică și, pe măsură ce Thor și ceilalți tot împingeau în mal, străduindu-se cu toată puterea să miște corabia surprinzător de grea din nisip, pânzele s-au ridicat mai sus și au început să prindă vântul.

      În final barca s-a legănat sub ei și cumva a lunecat în apă, plutind ușoară, în timp ce umerii lui Thor tremurau de efort. Elden și O’Connor au ridicat pânza la maxim și în curând pluteau pe mare.

      Toți au strigat triumfători, punând prăjinile înapoi la locurile lor, și s-au repezit și i-au ajutat pe Elden și pe O’Connor să lege frânghiile. Krohn a lătrat lângă ei, incitat de toată situația.

      Barca plutea fără țintă și Thor s-a repezit la cârmă, cu O’Connor lângă el.

      „Vrei să iei tu cârma?" l-a întrebat Thor pe O’Connor.

      O’Connor a rânjit larg.

      „Mi-ar plăcea la nebunie".

      Au început să câștige viteză, înaintând pe valurile galbene ale mării Tartuvian, cu vântul din spate. În final se mișcau, și Thor a respirat adânc. Plecaseră.

      Thor s-a îndreptat spre prova, cu Reece lângă el în timp ce Krohn a venit între ei și s-a sprijinit de piciorul lui Thor, în timp ce Thor a dus mâna în jos și i-a mângâiat blana moale și albă. Krohn s-a întins și l-a lins pe Thor. Acesta a băgat mâna în săculeț și a scos o bucată de carne pentru Krohn, care a prins-o rapid.

      Au privit la orizont, peste marea vastă din fața lor. Orizontul îndepărtat era punctat cu corăbii negre ale Imperiului, cu siguranță în drum spre partea McCloud a Inelului. Din fericire nu erau atenți, cu siguranță nu se uitau după o singură barcă îndreptându-se spre teritoriul lor. Cerul era limpede, aveau un vânt puternic din spate și continuau să prindă viteză.

      Thor a privit înainte și s-a întrebat ce le stătea în față. S-a întrebat cât de mult va dura până vor ajunge pe teritoriul Imperiului și ce îi putea aștepta acolo. S-a întrebat cum aveau să găsească sabia, cum avea să se termine totul. Știa că șansele erau contra lor și totuși se simțea extraordinar de bine să fie în final pe drum, încântat că ajunseseră atât de departe și dornic să recupereze sabia.

      „Și dacă nu e acolo?" întrebă Reece.

      Thor s-a întors și s-a uitat la el.

      „Sabia", a adăugat Reece. „Și dacă nu e acolo? Sau dacă s-a pierdut? Sau a fost distrusă? Sau dacă pur și simplu nu o vom găsi niciodată? Imperiul este enorm, până la urmă."

      „Sau dacă Imperiul și-a dat seama cum să o mânuiască?" a întrebat Elden cu vocea lui profundă, venind din spatele lor.

      „Dacă o găsim dar nu putem să o aducem înapoi?" întrebă Conven.

      Grupul a stat acolo, presat de greutatea a ce le stătea înainte, de marea de întrebări fără răspuns. Această călătorie era o nebunie, Thor știa.

      O nebunie.

      CAPITOLUL PATRU

      Gareth mergea de colo-colo pe podeaua de piatră a biroului tatălui său - o cameră mică la ultimul etaj al castelului, pe care tatăl său o apreciase foarte mult și, bucată cu bucată, o distrugea.

      Gareth mergea de la raft la raft, smulgând de acolo volume prețioase, cărți străvechi legate în piele care aparținuseră familiei de secole, distrugând legăturile și rupând paginile în bucățele mici. Cum le arunca în aer, ele cădeau înapoi pe capul său ca fulgii de zăpadă, agățându-se de corpul său și de balele care îi curgeau din gură. Era hotărât să distrugă până la ultimul lucru din acest loc pe care tatăl său îl iubise, câte o carte o dată.

      Gareth s-a grăbit la o masă dintr-un colț, a apucat ce mai rămăsese din pipa lui cu opiu și, cu mâini tremurânde, a inspirat adânc, având nevoie de drogul său acum mai mult ca niciodată. Era dependent, fumându-l în fiecare minut în care putea, hotărât să blocheze imaginile tatălui său care-l bântuiau în vise și, acum, chiar și când era treaz.

      Când Gareth a pus pipa jos, l-a văzut pe tatăl său stând acolo în fața lui, un cadavru care se descompunea. De fiecare dată cadavrul era mai descompus, mai mult schelet decât carne; Gareth și-a întors privirea de la priveliștea oribilă.

      La început Gareth a încercat să atace imaginea, dar a învățat că nu-l ajuta cu nimic. Deci acum doar își întorcea capul, constant, privind mereu în altă direcție. Mereu era la fel: tatăl său purtând o coroană ruginită, cu gura deschisă, cu ochii privindu-l disprețuitori, întinzând un singur deget, îndreptându-l acuzator spre el. În acea privire îngrozitoare, Gareth își simțea propriile zile numărate, simțea că era doar o problemă de timp până când avea să i se alăture. Ura mai mult ca orice să-l vadă. Dacă exista un singur lucru bun în a-și ucide tatăl, era că nu va mai trebui să îi vadă vreodată fața. Dar acum, ironic, o vedea mai mult ca niciodată.

      Gareth s-a întors și a aruncat rapid pipa de opiu către apariție, sperând că, dacă o arunca destul de repede, chiar o putea lovi.

      Dar pipa doar a zburat prin aer și s-a lovit de perete și s-a sfărâmat. Tatăl său continua să stea acolo și să se uite furios la el.

      "Aceste droguri nu o să te ajute acum", l-a mustrat tatăl său.

      Gareth nu mai putea suporta. S-a repezit la apariție cu mâinile întinse, încercând să zgârie fața tatălui său; dar, ca întotdeauna, a trecut prin nimic altceva decât

Скачать книгу