Contele Meu Pentru Totdeauna - Dawn Brower

Скачать книгу

Lady Corinne? Lordul Garrick era logodit cu ea? Când îi auzise numele, apăruse din nou speranța. Nu era contele care urma să se căsătorească. Era liber dacă ea... Mintea ei naivă începea iar să creadă că ar putea avea o șansă la un bărbat atât de atrăgător... Desigur, se va căsători cu altcineva. Lady Corinne era probabil frumoasă și egala lui în toate privințele - chiar și pentru al doilea născut, cum era Lordul Garrick.

      - Abia aștept să o revăd pe Lady Lakeville, spuse mama ei cu melancolie. A trecut prea mult timp.

      Mama ei nu părăsea conacul Redding prea des. Vorbea adesea despre cea mai bună prietenă a ei și ce mult îi ducea dorul. Această vizită era importantă în aceeași măsură pentru Lady Redding și pentru Hannah.

      - Vă voi conduce înăuntru, spuse Lordul Garrick. Erau în salon, bârfind, când am ieșit să călăresc.

      Ușa se deschise și un majordom rigid, în vârstă, stătea în prag. Își ridică bărbia în aer când se apropiară de el. Lordul Garrick îi făcu un semn discret cu capul, iar majordomul se dădu la o parte.

      - Bentley, doamnele sunt încă în salon? întrebă Lordul Garrick.

      Majordomul încuviință din cap.

      - Da, domnule.

      Lordul Garrick le conduse în salon. Doamnele aveau fiecare o postură perfectă, bând ceai din cești de porțelan. Cele două doamne mai tinere arătau perfect. Ambele purtau rochii de muselină, roz delicat, cu flori albe de mătase. Semănau atât de bine, încât Hannah crezu prima dată că sunt gemene. Părul lor era blond auriu și prins în coc la spate, iar ochii lor erau atât de albaștri, încât frumusețea lor concura cu cea a ochilor Lordului Garrick. Nu era de mirare ca una dintre ele sau poate chiar ambele să fi primit deja o cerere în căsătorie. Lady Lenora se căsătorea cu cineva din familia Manchester, oare și Lady Corinne?

      - Mamă, spuse Lordul Garrick, aplecându-se și sărutându-i obrazul. Îți aduc ultimii noștri oaspeți. Lady Leonora, Lady Corinne, Lady Lakeville - vi le prezint pe Lady Redding și fiica sa, domnișoara Knight.

      Făcu un gest către Hannah și mama ei.

      - Acum vă rog să mă scuzați, trebuie să mă spăl după călărit.

      Se înclină în fața doamnelor și ieși. Hannah se strădui să nu se uite insistent, dar îi era greu. Tânărul era prea frumos și voia să-l urmeze oriunde s-ar fi dus. I se frângea inima când se gândea că nu va fi niciodată al ei.

      - Luați loc, vă voi turna amândurora niște ceai. Vă rog să scuzați lipsa de politețe a fiului meu, spuse Lady Manchester.

      Hannah se așeză pe un șezlong din apropiere, iar mama ei, lângă ea.

      - Are un caracter recalcitrant, pe care nimic nu pare să-l îmblânzească. Sper să-și revină înainte să se arunce în acest război în care s-a trezit Anglia implicată.

      Hannah se încruntă. Lordul Garrick urma să plece la război? Inima ei se opri - mai multe secunde - înainte să se poată liniști. Ideea că el urma să plece înspre pericol o îngrozea. Ar fi trebuit să stea în Anglia, unde era în siguranță.

      - Nu am știut că s-a înrolat, spuse mama ei către Lady Manchester. Nu ai menționat în ultima ta scrisoare.

      Lady Manchester oftă.

      - Ne-a spus abia azi-dimineață, la micul dejun. Plănuia de mult timp și a ținut secretul până acum datorită nunții. Pleacă a doua zi după ceremonie. Inima mea nu mai rezistă mult. Băiatul ăsta mă va omorî într-o bună zi.

      Lady Lakeville își duse mâna la piept.

      - O, draga mea, sărmana de tine...

      - Nu-mi pot imagina, spuse mama lui Hannah cu compătimire. Dacă aș avea un fiu, aș fi îngrozită.

      Războiul era în mințile tuturor, mai puțin a lui Hannah. Ceea ce se întâmpla în lumea reală ocupa întotdeauna locul doi, după cărți. Călătorea citind pagini scrise cu măiestrie. Locurile respective erau sanctuarul ei atunci când ceea ce trăia nu se ridica la așteptările sale. Fusese înnebunită pe loc de Lordul Garrick, dar, de fapt, nici nu îl cunoștea. Dar asta nu însemna că își dorea ca el să plece la război. Dar dacă murea? Dintr-o dată, războiul i se păru prea real. Lordul Garrick era o persoană în carne și oase și se număra printre cunoștințele ei acum. Este greu să ignori ceva atunci când se află chiar sub ochii tăi. Într-o lume perfectă, ei ar fi avut ocazia să se cunoască mai bine. Războiul ar fi putut împiedica acest lucru, ba chiar să aibă consecințe mult mai grave. Hannah avea acum un motiv să observe ce se întâmpla în jurul ei și probabil nu avea să mai fie la fel de blazată pe viitor. O lume fără bărbați precum Lordul Garrick în ea ar fi fost o bătaie de joc.

      După o scurtă prezentare a castelului, Lady Manchester îi spuse menajerei să le conducă în camerele lor. Hannah era recunoscătoare. Începea să se instaleze oboseala și voia să se odihnească înainte ca urmele călătoriei să fie vizibile. Poate va reuși să găsească o modalitate să-și dezlege limba data viitoare când îl va vedea pe Lordul Garrick. Dacă ar fi reușit, ar fi dorit să-l întrebe ce l-a determinat să-i frângă inima mamei lui fugind la război.

       Două săptămâni mai târziu.

      Lordul Garrick Edwards se plimba prin castel, încercând să-i memoreze fiecare colțișor. În scurt timp, avea să plece de acolo, fără a se uita înapoi. Dimineață, fratele său rostise jurămintele. Își întemeiase o familie și nu mai avea nevoie de cineva în plus. Linia familiei avea să fie continuată de copiii fratelui său, iar Garrick nu avea motive să se uite înapoi. În sfârșit, avea să se bucure de libertatea la care tânjea de multă vreme. Peste doar câteva luni, urma să împlinească 21 de ani și voia să exploreze lumea. Din nefericire, având în vedere că țara sa era în război cu Franța, aceste planuri erau aproape imposibile. Napoleon plănuia să preia controlul asupra lumii pe care el tânjea s-o vadă. Deci, avea să-și facă datoria și să lupte pentru libertatea pe care Napoleon sperase să o fure de la atât de mulți oameni. Bărbatul era un tiran și trebuia zdrobit. Astfel, fără să le spună mamei sau fratelui său, se înrolase.

      Se opri în fața bibliotecii și intră. Cititul nu fusese niciodată una dintre activitățile sale preferate, dar poate că o carte bună l-ar fi ajutat. Era agitat, iar călăritul nu reușise să-l calmeze, ca de obicei. Garrick se opri când observă niște bucle șatene cunoscute. Privirea ei era fixată pe ceea ce citea. Scântei de miere străluceau în ochii ei căprui, iar buza de jos era puțin scoasă în afară. Domnișoara Hannah Knight părea numai bună de sărutat, iar el era cel mai mare bădăran că se gândea la asta.

      Se îndepărtă pentru a o lăsa în pace, dar privirea ei se ridică în timp ce el se întorcea spre ușă. Privirile lor se conectară și nu și-ar fi putut lua ochii de la ea, chiar dacă ar fi vrut. Respirația lui era accelerată și se chinuia să tragă aer în piept. Era o fată destul de drăguță, în general, dar în acel moment era atât de frumoasă și de vie...

      - Nu am vrut să vă deranjez, spuse el.

      - Nu m-ați deranjat, murmură ea, așezându-și o șuviță rebelă și îndepărtându-și privirea de la el.

      De ce făcea întotdeauna acest gest? O speriase? Era foarte tânără și probabil nu ieșise prea mult în societate încă. De ce era atât de timidă?

      - Ce citiți?

      Ea ridică din umeri.

      - Nimic important...

      Buzele lui se ridicară într-un zâmbet.

      - Trebuie să fie interesant dacă v-a captivat atât de mult. Permiteți-mi

Скачать книгу