LITMIR.BIZ

Скачать книгу

      Bursuflescu: Vrei patru?

      Harță: Din cinci, nici o lițcaie mai gios.

      Bursuflescu: Gîndește-te, bade Harță… De te-i îndărătnici, eu sînt în stare să ridic de-a lungul gardului un zid nalt cît plopul cela.

      Harță: Nu se poate, domnule, că am portiță în gard.

      Bursuflescu: Dar portița d-tale se deschide pe proprietatea mea și pot s-o închid.

      Harță: Ferească sfîntul! E un drept de șerbire statornicit din bătrîni, care îmi învoiește trecerea prin livada asta.

      Bursuflescu: Șerbire prin livada mea?

      Harță: Să-ți arăt ispisoacele din pod… Am ian așa un teanc de hîrțoage afumate.

      Bursuflescu: Într-un cuvînt, primești ce ți-am dat.

      Harță: Cinci mii?

      Bursuflescu: Ba patru.

      Harță: Nu-mi dă mîna.

      Bursuflescu: Nu?… Să nu te căiești, bade Harță, atîta-ți zic… Răzgîndește-te bine… Eu mă duc să gătesc banii…

      Harță: Cinci mii în capăt?

      Bursuflescu: Nu te scumpi, că te-i căi… Scumpul mai mult păgubește… Știi vorba… (Iese prin fund.)

      Scena III

      Harță: M-oi căi eu?… Nu cumva-i bate gîndu la giudecată?… Poftească, dacă vrea să guste moara lui Harță Răzășul… de 20 de ani de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor, doar am deprins eu să întorc șuruburi cîrciogărești și am agiuns a putea ținea clanț cu oricare avocat.

      Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzășia cu o nimică toată… S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi, stăpîna cea vecinică a Bursuflenilor… Sărmana! bărbatu-său o calicit cu cheltuielile, vrînd să se aleagă deputat, și, după moartea lui, i s-o scos averea la mezat… Încît biata cucoana Săftica o rămas lipită pămîntului și șede la preotu din sat… Cum aș face, cum aș drege, ca să-i cîștig măcar o căsuță, unde să-și odihnească bătrîne țile… De-aș pute să-l smulg de pene pe ciocîr lanul ist de proprietar nou… Cine știe? bun e Dumnezeu, meșter îi dracu!… Dar ce s-aude?… Ha! Măriuca!

      (Se ascunde după copac.)

      Scena IV

      Harță, Măriuca (vine din dreapta, purtînd pe cap un val de pînză ghilită)

      Măriuca

      Harță (în parte): Ian auzi ciocîrlia cum ciripește de dimineață.

      Măriuca

      Harță (arătîndu-se): Măriucă!

      Măriuca: Iaca!… aici mi-ai fost, bădică?…

      Harță: Ba aiure… Da de unde vii tu, fa?… Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap.

      Măriuca: Vrei să zici cu pînza-n cap, pentru că-i albă ca ziua?

      Harță (esaminînd valul de pînză): Ca ziua cea posomorită?

      Măriuca: Apoi dă, numai de două ori păn-acu am dat-o în undă… Mai așteaptă vro trii-patru zile și-i vide-o mai albă decît cinstita fața dumitale.

      Harță (rîzînd): Te cred, fa, și nu ți-a fi greu, căci cinstita fața mea îi albă ca labele tale.

      Măriuca: Labe?… Labe-s aceste?… Mai alaltaieri vătavul moșiei zicea că-s de caș dulce și că vre să le mănînce.

      Harță: Auzi mîncăul!… Ei! și tu?…

      Măriuca: Eu?… i-am tras un caș peste gură de i-a fi părut brînză sărată.

      Harță: Bine i-ai făcut, Măriucă… L-a fi umplut zărul?

      Măriuca: Așa-mi pare, că se ținea rău de nas.

      Harță: Și nu s-o mîniet?… Vătajii-s cam iuți… Măriuca; Atîta grijă să am eu pe fața pămîntului!… Cucoana Săftica, nînașa mea, mi-o zis în mai multe rînduri: „Fa, Măriucă, să te ferești de minciunile flăcăilor ca dracu de tămîie!…” De atunci, cînd se leagă vreun hîtru de mine, am leac de alungat dracu.

      Harță: Care leac?

      Măriuca: Îl aghezmuiesc cu astă… labă, cum o numești d-ta.